~ Elena Cozma ~

Cabinet de psihoterapie

şi consiliere psihologică

Cabinet Psihoterapie

Cum pot gasi un psihoterapeut bun ? Cum pot gasi un psihoterapeut bun ?

Propriile probleme cu care ne confruntam pentru unele persoane reprezinta unul dintre subiectele cele mai intime despre care doresc sa discute. Daca v-ati decis sa apelati la serviciile unui psihoterapeut, va trebui sa alegeti cu grija specialistul, astfel incat actiunea dumneavoastra sa isi atinga scopul cu succes.

Iata cateva metode de a gasi un terapeut:

- la recomandarea cuiva cunoscut care s-a confruntat cu o problema asemanatoare cu a dumneavoastra si a fost multumita de rezultate;

- cautarea pe internet dupa cuvinte specifice (psihoterapeut, psihoterapie, depresie, anxietate, atacuri de panica, dependente, bulimie, stima de sine etc.);

- clinici medicale care au psihologie sau psihoterapie printre specialitati;

- daca preferati modalitati moderne si eficiente de interactiune cu psihoteapeutul, puteti cauta pe internet dupa cuvinte precum “psihoterapie online, consiliere psihologica online”.

Pentru a elimina neplacuta experienta de a va face o programare si a fi nemultumit de serviciile terapeutului, ori de sentimentul de lipsa afinitatii dintre dumneavoastra si psihoterapeut, este bine sa va propuneti sa vorbiti cu doi-trei specialisti la telefon, alegand in urma unei scurte discutii telefonice persoana care vi se pare cea mai potrivita tipului dumneavoastra de personalitate. Daca sunati, nu va raspunde si psihoterapeutul nu va suna inapoi imediat, este posibil sa fie in toiul unei sedinte terapeutice si s-ar putea sa va resune in pauza sau la sfarsitul programului. Faptul ca este un terapeut ocupat ar putea fi un indiciu ca are experienta, dar nu intotdeauna acesta poate fi motivul intarzierii. In functie de situatie, daca nu va suna deloc inapoi, ar trebui sa va puneti semne de intrebare in legatura cu seriozitatea lui; daca va suna repede inapoi nu poate fi neaparat un semn de nevoie acerba de clienti in terapie, ci un semn de promptitudine si seriozitate.

Este necesar sa intrebati telefonic terapeutul (sau sa va informati altfel: pe net, pe site-ul Colegiului Psihologilor) in legatura cu pregatirea lui, cu experienta avuta si tarifele practicate, dar si in legatura cu programul de lucru al acestuia.

Daca sunteti o fire introspectiva, daca problema cu care va confruntati o traduceti ca pe un traumatism emotional din copilarie si ati dori sa parcurgeti un demers analitic - de lunga durata, este bine sa alegeti un psihoterapeut de formare psihanalitica, psihodramatician etc. Daca in schimb sunteti o persoana practica, doriti sa parcurgeti un demers dinamic, de scurta durata, va puteti adresa unui terapeut de formare in terapii moderne, de genul celor scurte, orientate pe obiective si solutii, cognitiv-comportamentala, pozitiva, integrativa, programare neurolingvistica, hipnoterapie sau eclectica (care imbina tehnici si metode din toate terapiile). Alegeti tipul de terapie care vi se potriveste!

Indicii care va semnalizeaza daca terapeutul ales este cel potrivit pentru dumneavoastra:

- Desi este prima data cand va intalniti in cabinet (sau terapie online), va simtiti confortabil, psihoterapeutul va transmite sentimente de incredere, integritate, profesionalism si empatie;.

- Simtiti ca sunteti ascultat si inteles, este suportiv si increzator in sansele depasirii problemei, aveti o buna comunicare;

- Puteti sa spuneti tot ce aveti pe suflet, fara teama de a fi etichetat, criticat sau iscodit. Terapeutul intreaba doar ce trebuie pentru demersul terapeutic si nu se informeaza de detalii din viata personala sau colaterale cu cele mentionate de dumneavoastra din pura curiozitate, fara a avea legatura cu scopul terapiei;

- Psihoterapeutul este echilibrat, nu este orgolios, chiar daca ii expuneti o nemultumire la adresa demersului terapeutic, reactioneaza adecvat, fara a se apara, a se balbai sau a va arata usa cu degetul, ci incearca sa se intereseze de solutii de imbunatatire a demersului;

- Terapeutul va accepta asa cum sunteti si nu pune la indoiala sentimentele despre care ii vorbiti, chiar daca din afara problema ar putea parea subiectiva;

- Are o voce calda si placuta, stie sa asculte cu rabdare, nu vorbeste mai mult decat dumneavoastra;

- Se face usor inteles, utilizeaza un limbaj adecvat nivelului de exprimare al interlocutorului, astfel ca dialogul sa fie eficient; este flexibil, isi modeleaza si calibreaza pozitia fizica, expresia faciala si gestica pe cele ale ale clientului;

- Are o prezenta decenta si adecvata, are simtul umorului, se arata increzator in propriile calitati profesionale.

La ce sa nu te astepti din partea psihoterapeutului:

- Sa nu va asteptati la un leac miraculos din partea lui. Problemele cu care ati venit initial la terapie s-au instalat in timp si tot de timp este nevoie pentru schimbare. In primul rand aveti dumneavoastra nevoie de timp pentru a va acomoda cu noul mod de gandire, simtire si actiune, dar si cei din jurul dumneavoastra au nevoie sa va integreze cu schimbarile survenite.

- Sa nu ai asteptari irationale, de genul: “vreau ca niciodata sa nu mai simt frica”, ci la sfarsitul terapiei un obiectiv atins cu succes este ca in situatii fobogene, in care pana atunci faceai atacuri de panica, sa resimti un sentiment de teama, dar sa te poti descurca cu el. Reactia ta va trebui adecvata cu situatia: nu sa fii complet relaxat si incapabil sa reactionezi, dar nici sa resimti o teama care sa te paralizeze.

De obicei la terapie se lucreaza cu “materialul clientului” - experiente, ganduri si emotii personale.

Stabiliti niste obiective inca de la prima, a doua sedinta pentru a putea concluziona daca in final terapia a fost incheiata cu succes.

Dumneavoastra sunteti expertul in viata dumneavoastra. Psihoterapeutul va indruma sa va regasiti resursele interioare, va invata modalitati sanatoase de adaptare si actiune, adecvate cu situatia si momentul actual. De asemenea, va pune la dispozitie instrumente la care sa apelati la nevoie, un fel de trusa de prim ajutor pe care o puteti deschide ori de cate ori viata va pune in situatii similare.


Elena Cozma
psiholog, psihoterapeut

Cabinet de psihoterapie Elena Cozma
Articole de psihoterapie